“Noi, oamenii, avem abilitatea de a învăţa, de a chibzui şi de a rezolva probleme. Avem conştiinţă de sine şi suntem de asemenea conştienţi de prezenţa, gândurile şi sentimentele altora. Făurim unelte şi practicăm arta decepţiei. Suntem creativi. Gândim abstract. Avem un sistem al limbii şi îl folosim pentru a exprima idei complexe. Toate acestea sunt semne ale inteligenţei”, argumentează msnbc.com locul întâi pe care îl ocupă omul în topul celor mai inteligente zece animale.
Următorii pe listă sunt cimpanzeii, ai căror genomi sunt în proporţie de 98% identici cu cei umani. Cimpanzeii creează şi folosesc unelte, vânează în grupuri organizate şi stârnesc acte de violenţă, iar observaţiile de teren şi experimentele de laborator au arătat că sunt în stare să-şi exprime empatia, altruismul şi conştiinţa de sine.






No comments:
Post a Comment