Elevii de clasa a XII-a pot da în judecată Ministerul Educaţiei, pentru că subiectele propuse la proba orală de Limba şi literatură română din cadrul examenului de Bacalaureat sunt în afara programei. 40 de profesori s-au întâlnit, joi, la Şcoala Centrală din Bucureşti şi au cerut eliminarea a 26 de subiecte din programa pentru Bac de anul acesta. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au participat la întâlnire.
Divergenţele între profesori şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei au apărut în urma unui articol apărut în ziarul „Ziua” acum două săptămâni. În articol se semnala faptul că Ministerul Educaţiei a scos aproape toţi marii scriitori, poeţi şi critici literari din programa pentru examenul de Bacalaureat la proba orală de Limba si literatura română. În locul textelor lui George Călinescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale, Marin Preda, elevii vor fi nevoiţi să rezolve fragmente din Raportul Tismăneanu, din Pactul Naţional pentru Educaţie sau din Ghidul cetăţeanului român în UE.
No comments:
Post a Comment